Să împletim un vis din două,
Să-l facem să vibreze,
În zori târzii, stropiți cu rouă
Să ne-acompanieze
Șoaptele soarelui născut
Din valurile mării,
Să-ți spun cât te iubesc de mult,
Să nu mă dai uitării.

Să vii cu braţele deschise,
În fiecare seară,
Să împletim visul din vise
Pe flori de primăvară,
Să ne hrănim doar cu iubire
Alungând clipe reci,
Nopțile calde să se-înșire,
Nicicând să nu mai pleci.

Să devenim copac de vise
Iar, roua dimineții
Să-mi scalde paginile scrise
De lacrimile vieții.
Să te trezești sub ochii mei,
Să îți sărut privirea,
Să zburăm veșnic printre zei
Reinventând iubirea.

Din nopțile ce s-au pierdut
Fără a ta privire,
Ocean de vise-am conceput
Cu valuri de iubire.

Din clipele care s-au scurs
În zorii fără de tine,
Ocean de lacrimi am ascuns
Sub pleoape și retine.

Din zilele care-au zburat
Fără-a ta sărutare,
Ocean de gânduri am sculptat
Pe lacrima ce doare.

Din stelele ce-au plâns cu mine
În nopțile pustii,
Ocean de raze cristaline
Revin, când tu revii.

Din șoaptele ce-am risipit
În urma ta, visând,
Poeme calde-am încropit
Să nu te pierd din gând.

În clipele nenumărate
Pe care azi plutesc,
Voi dărui și zi și noapte
Tot, fiindcă te iubesc!

Pe retină, undeva,
Tremură nerăbdătoare,
Poate-i dor de vocea ta
Sau doar iarna, amatoare
De-așternut moale, pufos,
Peste tot ce ne-înconjoară.
Gândul meu, vijelios,
Numai înspre tine zboară.

Clocotește, se agită,
Se-abține, totuși erupe,
Ca ibricul pus pe plită,
Nimic nu o întrerupe,
Curge lin ca din izvor,
Nu știu ce e de făcut,
E doar lacrima de dor
Revenită din trecut.

Fulgii iernii o sărută
Dar, din drum nu o opresc,
Curge lacrima tăcută
Doar din doru-mi nebunesc.
Aș opri neaua și vântul
De-aș putea să îmblânzesc
Universul și pământul,
Să-ți spună cât te iubesc!

Iubirea mea... e-o poezie
Ce-adoarme norii în apus
Ce umple inima pustie
Când uiți tot ce aveai de spus.

Iubirea-i zbor fără aripă
Și zâmbetul necontrolat,
E primăvara într-o clipă
Și iarna ce s-a destrămat.

Iubirea-i fructul din livadă
Cules în luna lui Cuptor,
Din vise fără baricadă
Și ramuri îmbibate-n dor.

Iubirea-i strop curat de rouă
Născut din razele de stea,
Ce-au inundat o lună nouă
Dăruind ierbii dragostea.

Iubirea mea... nu-i doar o rimă
Deși, ești versul meu nescris
Ce-mi dă putere și lumină
Să sorb din lacrimi orice vis.

Iubirea... e o poezie
Citită până la sfârșit
În cântec surd de ciocârlie
Și-aripi de dor neprăbușit.

Nu e barcă, nu-i vapor,
Nici o navă oarecare,
Cred că s-a născut din dor
Și din lacrimile-amare.

Nu-i un vas de croazieră,
Nici un puf de păpădie,
Praful de pe etajeră
Sau doar vântul ce adie.

Nu-i un vis pictat de mine
Într-o noapte fără stele,
Cred că a ieșit, în fine,
Soarele-n clipele mele.

Peste valul lui plutesc
Într-un soi ciudat de haină,
Mi-e teamă să mă trezesc,
Să nu-îngheț în plină iarnă.

Să nu-înlătur fericirea
În care m-ai inundat,
Ţin la pieptul meu iubirea
Ca pe-un trofeu minunat.

Îmi e teamă să clipesc,
Mi-e teamă să fac un pas,
Nu cumva să mă trezesc
Din acest fraged popas.

Mi-e teamă să mă gândesc
Că visez sau am visat,
Știu sigur că te iubesc
Și-n lacrimi te-am așteptat.

Mi-e teamă să-i gust savoarea,
Să trăiesc clipa din plin,
Să nu mă înghită marea...
Mi-e teamă de-al meu destin!

Nu e teama de-ntuneric,
Nici de-a pierde infinitul,
Sentimentu-i mai puternic
Parcă mi-a sosit sfârșitul.

S-au sfârșit nopțile-s care
Îmi doream să te alint?
Trăiesc viaţa următoare?
Asta e ceea ce simt?

Mi-e teamă mâna să-întind
Prin ocean să izbutesc
Echilibrul să-l disting,
Știu doar că plutind, iubesc.