Acasă la Dana

A trebuit să fiu



 


Cândva, din trupu-mi de copilă
Am dăruit, pe-acest pământ
Cinci flori, le-am îngrijit cu milă
Şi lacrimi limpezite-n cânt.

Prim înger, din sufletul meu,
Spre ceruri zborul şi-a luat
De mic, s-a dus la Dumnezeu
Să-mi pregătească drum curat.

Al doilea, trandafir sălbatic,
Cu trupul zvelt ca de felină,
Mi-a pus pe inimă jeratic
Luându-şi zborul spre lumină

A luat cu el, toată puterea
Ce o strânsesem fir cu fir
Şi mi-a lăsat numai durerea
Mormântului din cimitir.

M-a transformat într-o ruină
Ce-n lacrimi scaldă dimineaţa,
Cu sufletul topit de vină
Că n-am ştiut să-i salvez viaţa.

Încerc să îmi pansez aripa
Pentru trei brazi rămaşi cu mine,
Să găsesc leacul pentru clipa
Ce le-ar aduce mai mult bine.

Încerc să fac din lacrimi rouă
Deşi, am numai două mâini,
Un Dumnezeu, o lume nouă
Nemulţumită doar cu pâini.

Visam că voi primi vreodată
O mângâiere, cât de mică,
Visam să am mamă şi tată,
De nimeni să nu-mi fie frică.

Am dat ceea ce n-am avut
Şi mi-am dorit cu disperare
Să am, însă n-am priceput
De ce primesc lacrimi amare.

Am fost mamă dar şi tătic,
A trebuit să fiu de toate,
La schimb, nu am cerut nimic
Doar un strop de sinceritate.

Acum, când lumea împleteşte
Bune intenţii prin ziare,
Cel ce-i corect nu reuşeşte
Decât slujind peste hotare.

Acum, când colţul străzii poate
Aduce jaf, crime, urgii,
Supranumite "libertate",
Părinţii numai cresc copii.

Acum, povestea se încheie
Cu "ce-ai făcut să-mi fie bine?"
"Nimic! Sunt numai o femeie
Ce-a făcut totul pentru tine."

Numai contează nopţi pierdute,
Numai contează ce-am visat,
Crenguţele-s cu greu crescute
Şi sufletul îndurerat.

Nu pică pere mălăieţe,
Din cer nu plouă cu bucate,
Mă rog, să am la bătrâneţe
Doar linişte şi sănătate.

Mă rog, să ai, de zece ori
Mai mult decât ţi-ai fi dorit,
Să creşti, ca mine, atâtea flori
Şi să-i iubeşti pân' la sfârşit.

Eu m-am născut să şterg păcatul
Străbunilor, cu a mea viaţă,
Şi-am să câştig campionatul
De a zbura mereu prin ceaţă.

Eu m-am născut să-ntrec izvoare
Cu lacrimile mele multe,
Să dăruiesc celui ce n-are
Ochi şi urechi, să mă asculte.









O mamă ca oricare







Când din grabă te împiedici

Cazi, genunchiul ţi-l răneşti,

Când primeşti de la puternici

Lovituri copilăreşti,



Sănătatea te trimite

Chiar pe patul de spital,

Când l-a şcoală nu ţi-admite

Costumul de carnaval,



Când primeşti o lovitură

De la cine nu te-aştepţi,

Când viaţa-ţi pare prea dură,

Ai tot timpul să le-ndrepţi.



Când te supără-o alergie,

Când pierzi casă, bani, averi,

Când te simţi o păpădie,

Te ridici şi nu disperi.



Când te seacă o durere

După orice accident,

Dumnezeu îţi dă putere,

Doctorul medicament.



Când te prinde-o ploaie rece

Toamna, fără de umbrelă,

Bei un ceai călduţ şi-ţi trece,

Răceala-i... o bagatelă.



Când iubitul te înşeală

Cu alt trup, mult mai frumos,

Este-o imensă greşeală

Să simţi că e dureros.



Când din viaţa ta dispare

Un bunic sau un părinte,

Totul arde, totul doare,

Totuşi, păşeşti înainte.



Când dărui fără măsură

Şi primeşti un şut în dos,

Îţi este de-nvăţătură

Să devii mai inimos.



Când dai viaţă, dai iubire,

Dai tot ce-ai agonisit

Şi n-ai nici-o mulţumire...

Te întrebi cu ce-ai greşit... ?!?



Nimic nu este mai rău

Ca atunci când te loveşte

Sânge din sângele tău,

Simţi că cerul te striveşte.



Nimic pe această lume

Nu poate lovi mai tare

Decât, când pruncul îţi spune:

Eşti o mamă ca oricare...



Nu râvni la praf de stele

 





 


 


Un robot gândea odată c-ar putea isca furtuna
Apăsând pe-un singur fulger, plămădit din fier forjat,
Să secere Carul Mare, folosindu-se de luna
Ce ne dăruie lumina şi tot cerul înstelat.

Se gândea cum să răpească argintul sfintelor stele,
Să-şi vopsească trupul rece, precum apa de izvor,
Zâmbete nevinovate, pictate în acuarele,
Se gândea cum să-şi aroge, pentru-a intra în vizor.

S-a gândit el o secundă, cu-aparatura-i bolnavă,
Cum să calce în picioare toată iarba, toţi copacii,
Cum să pună pe petale şi la rădăcini otravă,
Să distrugă tot ce mişcă, frunza, ramura şi macii.

Doar un strop de ploaie lină, peste el s-a năpustit,
Norii şi-au pierdut cenuşa, cerul s-a înseninat
Din iubire pentru viaţă, robotul a ruginit,
Doi romantici incurabili l-au şi dus la reciclat.

Nu te pune cu iubirea dacă nu-i cunoşti puterea,
S-ar putea să-ţi ruginească sufletul metalizat,
Nu râvni la praf de stele de vei dărui durerea,
Fericirea poţi atinge doar iubind cu-adevărat.


 

























Mi-aş tăia sufletu-n două

 





 


 


Uneori mi-aş tăia viaţa pur şi simplu-n două părţi,
Două drumuri diferite, două pagini, două hărţi,
Două vise împlinite, poate trei sau nici măcar
Dar, cu lacrimile mele, orice-aş face-ar fi-n zadar.

Mi-aş acoperii coşmarul şi durerile cu rouă,
Cu petale de narcise, trandafiri tăiaţi în două,
Raze de soare finuţe, mângâieri cu fulgi de nea
Dar, din nopţi, umbrele crude mi-ar ocupa orice stea.

Pe un taler al balanţei, vrând-nevrând s-ar năpusti
Toate lacrimile mele, din adâncul inimii,
Le-aş pune-n recipiente mult prea mari pentru o viaţă,
Călăuză mi-ar rămâne doar iubirea şi-o speranţă.

Uneori gândesc că poate, toate sunt din vina mea,
N-am rostit cuvântul care să-mi alunge viaţa grea,
Nici în scutec, nici în şcoală, nici măcar la tinereţe
N-am ştiut să-mi trăiesc viaţa folosind mai multe feţe.

Mi-am dus crucea cu migală chiar dacă m-a gârbovit,
Mi-am ascuns sub vers durerea şi apoi l-am dăruit,
Am pus lacrimilor rime şi le-am metamorfozat
Să pară totul o joacă de suflet cicatrizat.

Uneori când noaptea vine cu praf de stele pe vers
Mi-aş tăia sufletu-n două, să pară totul invers,
Alteori aş spăla-n lacrimi tot trecutul dureros
De-aş putea păşi o clipă pe un drum mai luminos.







Pictând iubirea












Mi-am construit o lume animată
Din geana fiecărei dimineţi
Să pot privi prin noaptea-ntunecată
Zorii pictaţi pe cerul altei vieţi.

Am folosit tonalităţi divine
Din pieptul unei mame-ndurerate,
Ce iscăleşte zilnic albe file
Cu clipe ce n-au cum a fi uitate.

Mi-am pietruit un pod de albe vise
Pe care nu poate păşi oricine
Deşi, ferestrele sunt larg deschise,
Puţini sunt cei care ajung la mine.

În călimara nopţii ţin dovada
Viselor ce m-au invadat onest,
Dar, nu-ţi imagina că aş fi prada
Ce-a amuţit smerită în arest.

Pe un perete am pictat iubirea
Cu-a ei splendoare fără de final,
În colţurile unde ascundea mâhnirea
Pictat-am marea, valuri lângă val.

Să-mi spele orice urmă de-ndoială,
Să-mi scalde lacrimile inundate-n dor,
Mi-am construit o lume ideală
Pictată-n stilul meu de visător.







<< pagina anterioara     pagina urmatoare >>


 
 

Acasă la Dana

 
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare