Acasă la Dana

Prea mult







Sunt prea mic să-ţi răpesc timpul,

Prea mare să nu-nţeleg

Când se schimbă anotimpul

Şi ce haine să-mi aleg.



Sunt prea scund să-mi arunc ochii

Ce zăresc atâta soare,

Unde se înalţă plopii,

Peste-oceane de culoare.



Sunt prea darnic s-ascund visul,

Prea zgârcit să-mi vând trecutul

Parcurgându-mi aşa zisul

Zbor, ce-atinge absolutul.



Sunt prea orb să-aud chemarea

Porţilor ce se deschid

Doar odată, când uitarea

Vrând, nevrând produce vid.



Sunt prea treaz să nu-ţi duc lipsa

Ce-apasă inconştient,

Ca şi când numai pedeapsa

Este-al meu abonament.



Sunt prea slab să pot susţine

Clipele îndurerate,

Ma topesc în dor de tine,

Zi de zi, noapte de noapte.



Sunt aici, în pragul casei

Aşteptând să-mi înţelegi

Lacrima din podul palmei

Ce se scurge fără legi.





Răsfoind prezentul



 


 


Vând unii vise pe pâine
La un preţ imaginar
Reuşind să îşi adune
Clipe sfinte-n buzunar.

Unii cumpără destine
Încercând să felieze,
Pretinzând că va fi bine
Sufletul să demoleze.

Mulţi fierb vinul alb în cupe
Doar pentru a-l înroşii,
Puritatea-i întrerupe
Înainte de-a sorbi.

Unii calcă în picioare,
Fălindu-se c-au călcâie,
Setea unei căprioare
Ce imploră să rămâie.

Alţii pun umbre pe soare
Ca şi când l-ar ignora
Cu-o răceală uimitoare,
Încercând a-l devora.

Unii stau la cozi imense
Pentru-a-şi achiziţiona
Un fior cu două pense,
Nereuşind a-l clona.

Alţii-n zborul lor fac miere,
Rătăcind printre petale
Însă, dăruiesc durere
Şi cruzime-n a lor cale.

 Unii stau, tăcuţi, pe gânduri
După ce-au distrus iubirea
Presărată în amurguri,
Înlăcrimând amintirea.

Alţii doar vopsesc podele,
N-au timp a se odihni
Dar, ştiu sigur că spre stele
Drumul nu-l mai pot greşi.

Unii împletesc din lacrimi
Trupuri limpezi de izvor,
Murmurând duios prin patimi
Partituri pline de dor.

Alţii smulg din rădăcină
Slove otrăvite-n şoapte,
Redând zorilor lumină
După îndelungata noapte.

Unii ning poeme-n tihnă
Până-n cea din urmă zi,
Având dreptul la odihnă
Numai când se vor trezi.

Unii au curaj să spună
Ce vise-au escaladat,
Alţii-şi împletesc cunună
În stil neelucidat.

Toţi trăim ca-ntr-o poveste
Răsfoind prezentu-n grabă,
Responsabil numai este
Nici măcar cel care-ntreabă.

Cel ce cunoaşte iubirea,
Ca pe-un firav strop de rouă
Şi învinge prăbuşirea,
Are-o inimă sau două?


 

Dor scrijelit

 





 


 


În chingi mi-e sufletul, de vreme,
Zadarnic îl hrănesc cu vise,
Izvorul numai curge, geme
Supus multor furtuni permise.

Lividă-i pagina iubirii,
Firavă ca o păpădie,
În genunchi, umbra amintirii
Păstrează sfânta rugă vie.

Alene mestec câte-o frunză,
Să-mi acresc doar un pic ideea
Ce-a devenit de-un timp confuză,
Rememorându-mi odiseea.

Un fir de vrajă se strecoară
Precum o rază, din văzduh,
A lenevit în călimară
Şi izbucneşte, pui de duh.

Se-aşează ca un fir de praf
Ciudat şi parcă fără sens
Dar, fiecare paragraf
Ascunde-un gând trăit intens.

Răcnetul şi-a frânt puterea
Aparent de neînvins,
Şoaptele-ndulcesc durerea,
Dragostea mea nu s-a stins.

Limpezesc pleoapele-n noapte
Când e adormită zarea,
Strâng în călimară şoapte
Să-mi pot colora visarea.

Caldă, imortalizată,
Mă încălzeşte-a ta privire,
Parcă şi-aud dintr-o dată
Două şoapte de iubire.

Timpul surd şi depărtarea
Nu au cum a mă-nţelege,
Dorul crud înghite marea
Chiar cu valuri vitrege.

Totuşi, din noian de vise
Ce se zbat sub perna dură,
Câteva gânduri stau scrise
De aceeaşi picătură.

Ştiu c-ai să zăreşti iubirea
Ce mocneşte-n dor cumplit,
Ascunsă-n înşiruirea
Cuvântului scrijelit.




















Mă nasc pentru o seară

 





 


 


Mă nasc pentr-o secundă să pot muri o viaţă,
Îmi clădesc nemurirea c-un suflet muribund,
Cu trupu-n neputinţa de a zbura prin ceaţă
Pun fluturilor aripi şi-n lacrimă m-afund.

Mă nasc pentru lumină în bezna netrunchiată
Să răstorn candelabrul cerului peste nori,
Să-mi zămislesc din cioburi iubirea demodată,
S-o presar peste lume în sute de culori.

Mă nasc pentru o clipă să-ndur pe veci durerea
Copacilor tomnatici, înlăcrimaţi de furtul
Chiciurii aşternute pe ramuri, în tăcerea
Ce naşte altă lume, împrăştiind argintul.

Mă nasc pentru o viaţă să înţeleg misterul
Aflat în umbra morţii dictată de puteri
Născute pentru-o clipă să înteţească gerul
Ce se topeşte-n şoapta firavei primăveri.

Mă nasc pentru o seară să-ţi dăruiesc iubirea,
Să-ţi caut dimineaţa în roua ochilor,
Să te iubesc o noapte cât toată nemurirea
Ce s-a iscat în mine topită de-al tău dor.


 


 

În tăcere



 


 


Ştiu c-ai pliat depărtarea
În visul topit din zori,
Însă-n ochii mei stă marea
De lacrimi, adeseori.

Ştiu, secunda stă sau zboară,
Depinzând numai de noi
Dar, azi dorul mă doboară,
Timpul ăsta-i rece sloi.

Luna tremurând, şopteşte
Dintre stele-o mângâiere,
Şi ea, soarele-şi iubeşte
Ca şi mine, în tăcere.


 

<< pagina anterioara     pagina urmatoare >>


 
 

Acasă la Dana

 
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare